Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (ISU) - Declarații
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență - Ultimele declarații din presa
“ Depozitul se pare că era unul bine organizat. Proiectilele au fost descoperite la mai puțin de 50 de metri de căminul Colegiului Pedagogic 'Vasile Lupu'. Nu erau doar proiectile pe care le mai găsim…
Mihai Chirica,
Depozit cu sute de proiectile din al Doilea Război Mondial, descoperit…
“ La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism grav avariat, izbit într-un arbore de pe marginea carosabilului, în interior aflându-se încarcerate și în stare de inconștiență două…
Nicușor Stanciu,
Accident grav in Vaslui: o femeie a murit si alta a fost grav ranita
“ Prima victimă a fost extrasă în stare de inconștiență, stare critică, dar respira. Cea de-a doua victimă a fost extrasă în urmă cu câteva minute, în momentul acesta i se face protocolul de resuscitare
Nicușor Stanciu,
Angajați ai unei primării din Vaslui, morți într-o fosă septică. „A…
“ Nu știm ce a putut să îl coboare pe dânsul acolo, atâta timp cât misiunea era de a vidanja sorbul, nici pe departe de a coborî la adâncime, acolo jos, dânsul ca să intervină
Mihai Moraru,
Angajați ai unei primării din Vaslui, morți într-o fosă septică. „A…
“ Nu poți să stai fără mască".
Focul a apărut marți, după ora 14. Inițial, pe câteva sute de metri pătrați, dar acum, potrivit pompierilor, s-a extins pe mai bine de patru hectare, două treimi din…
Pompier,
Groapa de gunoi din Galați arde de peste 24 de ore, aerul e…
“ Din informațiile pe care le am și eu, la un moment dat unul dintre angajați ar fi văzut niște șervețele umede jos în jurul sorbului. A coborât acolo. Fiind apele, cum s-au acumulat, l-a luat amețeala.…
Ștefan cel Mare,
Doi muncitori din Vaslui au căzut într-o canalizare, când încercau să…
“ Am redat Teatrul Ion Creangă copiilor și actorilor. După mai bine de 14 ani de amânări, întârzieri la plată, sistări de lucrări și alte probleme, am reușit să consolidăm, reabilităm și modernizăn…
Nicușor Dan,
După mai bine de 14 ani de amânări, întârzieri la plată, au reușit
“ Din ceea ce cunoaștem în acest moment aceste spații sunt dezafectate. Spații pentru depozitare care au fost folosite anterior pentru depozitarea diferitelor bunuri, dar sunt dezafectate în acest…
Daniel Vasile,
Fumul degajat de incendiul puternic din București este toxic!…
“ În schimb, am văzut reacția statului și a situațiilor de urgență care au intervenit imediat, am văzut cum a intervenit Prefectura, s-au mutat 42 de familii, s-au găsit soluții
Marcel Ciolacu,
UPDATE Oameni evacuați din case în Slănic Prahova. Terenul s-a tasat…
“ Din ultimele comunicări ale autorităților, înțelegem că s-a mărit cu aproape 20 de centimetri. Seara trecută. jandarmii au reușit să evacueze și ultimele persoane din blocurile din apropiere. Asta…
Bogdan Dinu,
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Localnicii se tem că…
“ Sunt convocați (experții tehnici, n.r.). IGSU îi preia și îi duce la un elicopter, care e în așteptare. Este posibil să fi decolat deja, ca să ajungă rapid acolo și să poată să ia o decizie pe lumina…
Raed Arafat,
Imagini apocaliptice în Slănic: o stradă s-a surpat lângă blocuri,…