Teodorovici: Președinția României la Consiliul UE consideră importantă asigurarea tratamentului egal

România preia oficial Președinția Consiliului Uniunii Europene. Înalte oficialități participă la ceremonie29Foto© mediafax.ro

Teodorovici: Președinția României la Consiliul UE consideră importantă asigurarea tratamentului egal

0 vizualizări

„Prioritățile României în domeniul ECOFIN urmăresc stimularea creșterii economice și a investițiilor, precum și sprijinirea reformelor structurale, în beneficiul statelor membre și al cetățenilor europeni. O importanță majoră pentru Președinția României este asigurarea continuității procesului legislativ european, precum și asigurarea unui tratament egal și menținerea unității în cadrul UE”, a precizat Eugen Teodorovici, potrivit unui comunicat de presă, publicat sâmbătă de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

În privința principalelor dosare de pe agenda ECOFIN, ministrul român a subliniat că Președinția României urmărește să promoveze, într-o manieră constructivă, discuțiile privind aprofundarea Uniunii Economice și Monetare (UEM), pentru a facilita interesele Uniunii Europene în diferite domenii cum ar fi coeziunea, convergența și reziliența.