Anunț neașteptat făcut de Cătălin Tolontan

Anunț în presa din România! După 21 de ani, Cătălin Tolontan nu va mai fi redactor-șef la Gazeta Sporturilor.

„După 21 de ani ca redactor-șef, e timpul să predau responsabilitatea lui Cătălin Țepelin, un ziarist din noua generație, mai bun ca mine!

Lecția cedării mandatului am învățat-o de la Ovidiu Ioanițoaia, care a făcut același lucru cu un tânăr reporter, în 1997”, a anunțat Tolontan pe Facebook.

Jurnalistul a dat însă asigurări că va continua să publice atât în ziar și va lucra în continuare și alături de echipa de investigații, dar își va spori activitatea și în redacții Ringier, companie care a achiziționat recent GSP. „Nu plec nicăieri, voi scrie în continuare în Gazetă. Vom continua să lucrăm la investigații, care se vor extinde ca domenii de interes și vor merge pe blog, pe GSP și în publicațiile Ringier.

În plus, voi încerca să ajut, în redacțiile Ringier, începând cu Libertatea, la confirmarea valului de jurnaliști tineri, care au nevoie să creadă în valoarea lor și în viitorul profesiei”, a precizat Tolontan.

Citește pe cotidianul.ro