Apel UNJR și AMR: Problemele Justiției se rezolvă instituțional, prin proceduri legale, nu în stradă

Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) și Asociația Magistraților din România (AMR) fac un apel "tuturor persoanelor interesate" să conștientizeze că problemele din Justiție se rezolvă instituțional, prin proceduri legale, nu în stradă.

"După ce de peste 10 ani Justiția a fost afectată de protocoale și hotărâri secrete, de campanii electorale focusate pe Justiție, de 'telejustiție' și bilanțuri triumfaliste ale luptei anticorupție, nu putem sta pasivi văzând că se trece acum la justiția 'populară', unde problemele Justiției se vor rezolvate în stradă, numărând protestatarii pro sau contra unei teme ce privește Justiția", se arată într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Reprezentanții UNJR și AMR arată că experiența din ultimii 10 ani a demonstrat nocivitatea - atât pentru Justiție, cât și pentru societate și clasa politică - a acestui "mod de abordare populist în cazul Justiției".

"Este, de asemenea, inacceptabil ca persoane ce ocupă funcții de conducere la vârful statului român să își folosească influență pentru a pune presiune asupra judecătorilor chemați să soluționeze cauze în care aceștia sunt judecați", menționează sursa citată.

UNJR și AMR precizează că Justiția se confruntă în prezent cu multiple probleme, de la protocoale secrete și abuzuri, la supraîncărcarea instanțelor și parchetelor, legislație incoerentă, bugete insuficiente și deficit de person...

Citește pe agerpres.ro