Barna (USR): Ceea ce vedem în aceste zile este un linșaj bine orchestrat la adresa DNA

Președintele USR, deputatul Dan Barna, a declarat, marți seara, că în aceste zile asistăm la "un linșaj bine orchestrat" la adresa DNA, el adăugând că formațiunea sa o susține "categoric" pe Laura Codruța Kovesi pentru a asigura în continuare conducerea instituției.

"În aceste zile funcționează un linșaj din acesta bine orchestrat, vedem că este o acțiune împotriva procurorilor în cadrul unor procese mai largi pe acest subiect (...) Ceea ce vedem e un linșaj clasic pornind de la filiera Sebastian Ghiță, e un subiect clasic de film de mafioți (...) Guvernul este folosit ca și casa de avocatură a lui Liviu Dragnea. Noi suntem aici pentru că statul este condus de persoane condamnate, de infractori.

Cât timp nu rezolvăm această problemă de moralitate și de funcționare a statului nu avem nicio șansă să ne dezvoltăm și să mergem spre ceea ce vrem să fie România, un stat european, un stat modern", a declarat Dan Barna, la Digi 24.

Citește pe agerpres.ro