Băsescu: Menținerea pe funcție a lui Kovesi are argumente politice și de interes național

Senatorul Traian Băsescu, președinte PMP, consideră că decizia șefului statului privind menținerea în funcție a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, are "argumente politice și de interes național" legate, printre altele, și de faptul că România se află în continuare sub MCV.

"A dat argumente legate de raportul lui Tudorel Toader. Argumentele sunt cu totul altele. Menținerea pe funcție are argumente politice și de interes național, nicidecum raportul, mai mult sau mai puțin credibil, al lui Tudorel Toader", a declarat Traian Băsescu luni la B1 Tv.

Fiind întrebat față de cine sau de ce sunt "argumentele politice" pe care le-a menționat, liderul PMP a spus: "Politică internațională".

"În momentul de față, imaginea reală din toate cancelariile, și a confirmat-o și președintele Macron (președintele Franței, Manuel Macron - n.r.) - prin menționarea președintelui Iohannis că ține țara în mână și nu o lasă pe mâna corupților. (...) Deci, să vă dau explicația încă o dată de ce nu putea să o schimbe, pentru că în momentul de față, în toate cancelariile occidentale doamna Kovesi este imaginea luptei anticorupție.

Corect sau incorect, asta e imaginea", a afirmat Băsescu.

Citește pe jurnalul.ro