Budescu e șeic. Arabii l-au îmbrăcat pe Costică în haine tradiționale

Budescu e șeic. Arabii l-au îmbrăcat pe Costică în haine tradiționale.

Constantin Budescu a fost aproape de nerecunoscut la prezentarea oficială la clubul Al Shabab (Arabia Saudită).

Fostul fotbalist de la FCSB a fost îmbrăcat în haine tradiționale arăbești, imediat după ce a semnat contractul cu gruparea saudită.

La Al Shabab, Costică Budescu va fi coleg cu fundașul Valerică Găman, iar Marius Șumudică îi va fi antrenor principal.

În schimbul tranzacției în urma căreia Budescu va juca pentru următoarele trei sezoane la Al Shabab, FCSB a primit pe 2,5 milioane de euro.

„Plec de la FCSB cu un regret, că nu am câștigat campionatul. A contat foarte mult și faptul că la Al Shabab sunt mulți români, că sunt Marius Șumudică și staff-ul său. Altfel, mi-ar fi fost foarte greu acolo singur”, a declarat Constantin Budescu, la plecarea din România.

În ceea ce privește echipa națională, Budescu a precizat: ”Am vorbit cu Cosmin Contra înainte să se finalizeze negocierile. A zis că mă va chema la națională, dacă mă voi pregăti bine și voi juca”.

EXCLUSIV/ Comandantul militar al NATO, generalul Curtis Scaparrotti, a comentat pentru Libertatea deciziile summitului legate de regiunea Mării Negre

Citește pe libertatea.ro