Cheia succesului Monicăi Niculescu

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu a declarat, după ce a învins-o în primul tur la Doha pe Maria Șarapova, că pentru ea cheia victoriei a fost să înțeleagă jocul pe care îl face sportiva rusă.

„La început am stat în spatele liniei de fund și doar m-am apărat. La un moment dat cred că serviciul meu a devenit mai bun; am reușit câțiva ‘winners’ și am avansat și am renunțat la jocul defensiv din primul set. Cheia a fost când am putut înțelege jocul ei și ce face ea, pentru că eu nu am ritm deloc și cred că nici ea nu a reușit să aibă ritm din cauză că eu joc ciudat. Am avansat cu slice-ul, am jucat mai lung și sunt fericită că am mers mai departe.

Nu e ușor să învingi astfel de jucătoare în trei seturi; când a fost 3-3, ele joacă din ce în ce mai bine, așa că sunt bucuroasă că am reușit să câștig”, a declarat Niculescu, citată de site-ul WTA.

Citește pe cotidianul.ro