Consiliul UE aprobă măsurile comerciale de retorsiune împotriva Statelor Unite

Consiliul Uniunii Europene a aprobat joi, în unanimitate, măsurile de retorsiune propuse de Comisia Europeană împotriva Statelor Unite după ce Administrația Donald Trump a impus taxe vamale la

"Aplicarea acestor măsuri a fost adoptată în unanimitate" de reprezentanții statelor membre, a anunțat Consiliul Uniunii Europene, potrivit cotidianului Le Figaro.

Comisia Europeană va lua putea astfel să aplice măsurile de retorsiune împotriva Statelor Unite.

Comisia Europeană a propus impunerea de taxe vamale suplimentare la produse fabricate în Statele Unite, începând din iulie, ca reacție la tarifele introduse de președintele Donald Trump la

importurile de oțel și aluminiu. "Colegiul Comisarilor UE a adoptat decizia de impunere a unor taxe suplimentare asupra tuturor produselor din SUA despre care a fost informată Organizația Mondială

a Comerțului (OMC), în cadrul ripostei față de tarifele introduse de SUA la produsele din oțel și aluminiu. În urma deciziei de astăzi privind impunerea de taxe suplimentare la importurile din SUA,

Comisia Europeană așteaptă finalizarea procedurii aferente în coordonare cu statele membre înainte de sfârșitul lunii iunie, astfel încât noile taxe să înceapă să fie aplicate din iulie", a

"Este vorba de o reacție calculată și proporționată la decizia unilaterală și ilegală luată de Statele Unite de a impune tarife la exporturile europene de aluminiu și oț...

Citește pe mediafax.ro