Contribuții angajat angajator. Teodorovici: Teama va dispărea

"În sistemul bugetar vorbim despre 1,2 milioane de salariați. Trebuie să analizăm toate cheltuielile publice. Vom veni cu un raport în a doua parte a anului. Din păcate, este o situație în care e mai bine să muncești la stat decât la privat. Fiecare om însă trebuie să justifice ceea ce face. Făcând achizițiile centralizat, se pot reduce cheltuielile bugetare.

Statul trebuie să încurajeze munca, nu nemunca, cea ce implică o serie de măsuri, prin care să punem omul să facă ceva pentru banii pe care statul îi acordă, ca ajutor social, de exemplu", a declarat, în emisiunea lui Ionuț Cristache, România9, Eugen Teodorovici.

Potrivit ministrului Finanțelor, în acest an nu se va lua în discuție introducerea impozitului pe gospodărie sau a impozitului global. "Trebuie să învățăm să vorbim mai puțin și doar când lucrurile sunt foarte clare atunci trebuie să le comunicăm. Anul acesta nu discutăm despre impozitul global sau impozitul pe gospodărie. Cei care țipă acum sunt cei care tăiau în trecut. Hai să lăsăm cartea neagră și să discutăm despre soluții.

Indiferent că suntem de dreapta sau de stânga, scopul nostru comun este bunăstarea românilor", a subliniat Eugen Teodorovici.

Citește pe dcnews.ro