Daniel Horodniceanu a fost delegat procuror-șef la DIICOT pentru încă șase luni

Daniel Horodniceanu a fost delegat în funcția de procuror șef DIICOT pentru încă șase luni, până pe data de 19 noiembrie 2018, potrivit unui anunț postat pe site-ul Ministerului Public.

Actualul mandat al lui Daniel Horodniceanu la conducerea structurii expiră pe 19 mai.

Delegarea a fost făcută în condițiile în care procurorul Felix Bănilă, propunerea ministrului Justiției pentru funcția de procuror-șef al DIICOT, urmează a fi intervievat la CSM pe 5 iunie. Pe 6 iunie Consiliul va trimite avizul către Ministerul Justiției.

În proiectul de management, procurorul Felix Bănilă a subliniat că procurorul-șef al DIICOT trebuie să fie și un bun psiholog, iar unul dintre obiectivele pe termen lung pe care le are în vedere vizează alinierea la normele raportului MCV.

Documentul conține 37 de pagini, în care a introdus considerații generale privind managementul judiciar, scopul și competența DIICOT, obiective strategice, operaționale.

„Pentru a fi eficient în îndeplinirea atribuțiilor sale, procurorul șef al DIICOT este necesar să fie și un bun psiholog, a se cunoaște în primul rând pe sine, a-și cunoaște limitele, calitățile și defectele, a fi stăpân pe sine, a fi un fin diplomat și bun comunicator pentru a putea organiza/reorganiza și distribui personalul în scopul îndeplinirii obiectivelor, eficiență și performanță. (...) În ceea ce privește DIICOT, obiectivele pe termen mediu și c...

Citește pe romaniatv.net