Dică (FCSB) - Am pierdut primul loc și am dat cu piciorul la tot ce am făcut bun în Europa League

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Nicolae Dică, a declarat, joi seara, după înfrângerea suferită cu scorul de 2-1 în meciul cu FC Lugano, că prin ratarea primului loc al grupei G formația sa a dat cu piciorul la tot ce a făcut bun până acum în Europa League.

"Nu mă așteptam să facem o partidă așa de slabă azi. Am început prost jocul, relaxați, iar ei ne-au surprins prin jocul agresiv. Concentrarea nu a fost suficientă azi pentru a ne impune. Este o pierdere primul loc pentru că am muncit. Am fost cinci meciuri pe primul loc. Eram pe un drum bun, dar am dat cu piciorul la tot ce am făcut bun în Europa League. Important era să terminăm cu capul sus și acest ultim joc.

Chiar dacă am obținut calificarea, eu întotdeauna îmi doresc mai mult. Ne-am mulțumit cu puțin în această seară, iar mie nu-mi place. Nu sunt de acord cu treaba asta. E unul dintre cele mai slabe meciuri pe care le-am făcut de când sunt eu aici. Îmi reproșez că nu am putut să-i fac pe jucători să înțeleagă importanța acestui meci și să fie mai concentrați", a spus Dică.

Citește pe agerpres.ro