Elena Udrea și Alina Bica au cerut să fie eliberate din arest. Când va decide judecătorul soarta celor două

La opt zile după ce au ajuns într-o închisoare pentru femei din Costa Rica, Elena Udrea și Alina Bica au depus cereri de eliberare din arest. Fostul ministru al Dezvoltării și fosta șefă a DIICOT urmează să fie primite în audiență la un judecător săptămâna viitoare care va decide soarta celor două.

Anunțul a fost făcut din Costa Rica de Adrian Alexandrov, logodnicul Elenei Udrea, notează Antena3.

„Ieri (miercuri- n.r.) au fost depuse cererile de eliberare, probabil la începutul săptămânii viitoare urmează să fie primite în audiență la un judecător din Costa Rica. Ele așteaptă să fie eliberate. Sperăm ca săptămâna viitoare să fie eliberate”, a declarat Adrian Alexandrov, conform sursei citate.

Logodnicul Elenei Udrea a precizat că Elena Udrea și-a văzut fetița în arest, la nici o lună de când a adus-o pe lume.

„Situația Elenei e una nefericită. Prima dată când am mers cu fetița la ea, în momentul în care a văzut-o, a început să plângă atât de tare încât mi-a sfâșiat sufletul. E foarte greu pentru că noi nu ne-am chinuit foarte mult să facem acest copil. Nu-și poate imagina nimeni prin ce poate trece în momentul de față”, a precizat Alexandrov.

În privința condițiilor din arest, Adrian Alexandrov a spus că Elena Udrea și Alina Bica nu au avut până acum probleme foarte mari. În închisoare, cele două nu au, însă, apă caldă, ci doar apă rece.

Pe 4 octombrie, Elena Udrea și Alina ...

Citește pe libertatea.ro