Florian Coldea, scrisoare pentru Comisia parlamentară de anchetă: Pe 6 decembrie 2009 am acționat în spiritul legii

Florian Coldea, scrisoare pentru Comisia parlamentară de anchetă: Pe 6 decembrie 2009 am acționat în spiritul legii
Foto: www.antena3.ro

Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea a transmis, luni, o scrisoare Comisiei parlamentare de anchetă cu privire la alegerile prezidențiale din 2009 în care precizează că, pe 6 decembrie 2009, nu a luat cunoștință de niciun fel de date, informații, respectiv fapte sau împrejurări referitoare la posibilitatea afectării rezultatului scrutinului electoral sau cu privire la alte aspecte care fac obiectul activității comisiei.

Scrisoarea este structurată pe două părți: considerații generale și considerații particulare.

La capitolul considerații particulare, Coldea scrie că atât în cursul zilei de 6 decembrie, cât și ulterior, în calitate de prim-adjunct al directorului SRI, a desfășurat cu precădere "activități circumscrise apărării, promovării intereselor de securitate ale statului român și protejării cetățenilor României potrivit competențelor conferite instituției, adecvate funcției și adaptate situațiilor specifice (concret, în perioada la care ne referim, adaptate contextului electoral)".

"De asemenea, în mod firesc, ca orice cetățean, ocazional am avut și activități cu caracter privat - fără nicio legătură cu atribuțiile mele de serviciu sau care să implice calitatea mea profesională. Menționez că aceste activități, deși private, se supun prevederilor din normele și regulamentele militare aplicabile personalului SRI și nu au afectat în niciun fel conduita mea profesional...

Citește pe antena3.ro