Fost ministru al Justiției: Iohannis va răspunde pentru decizie

Fost ministru al Justiției, Robert Cazanciuc este de părere că președintele Klaus Iohannis va răspunde direct în fața alegătorilor pentru că nu a revocat-o pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror șef al DNA. „Președintele va răspunde în fața alegătorilor pentru această decizie. Este o decizie politică pe o propunere fundamentată bine, spun eu, de ministrul Justiției. Faptul că președintele a avut altă opinie este responsabilitatea domniei sale, dar ministrul a argumentat destul de bine această solicitare.

Cum ați văzut, evenimentele ulterioare au întărit argumentele ministrului Justiției. E o procedură în curs de luare. Domnul Toader a anunțat că va ataca această decizie la CCR. Aici intrăm pe tărâmul juridic unde lucrurile sunt mai complicate. Avem un text de lege în momentul de față care vorbește de o anumită procedură, dar avem și decizii ale CCR care arată cum trebuie interpretat textul legii în spiritul Constituției.

Din acest punct de vedere, președintele României are, în momentul de față mai degrabă un rol formal, decât un rol decizional”, a declarat senatorul PSD la Parlament.

Citește pe cotidianul.ro