Gică Hagi spune că România poate ajunge campioană mondială: ”O să cred până în ziua când o să mor!”

Gică Hagi spune că România poate ajunge campioană mondială: ”O să cred până în ziua când o să mor!”.

Gică Hagi i-a lăsat mască pe englezi, după ce a declarat, într-un interviu pentru revista britanică FourFourTwo, că România poate ajuge campioană mondială la fotbal într-o zi.

”Regele” și-a reamintit de Cupa Mondială 1994, când România a fost eliminată în ”sferturi” de Suedia la loviturile de departajare, dar și de CM din 1998, când Croația ne-a oprit în ”optimi”.

„Am știut că vom face o treabă bună în 1994 și chiar am spus în presă asta. Am simțit. Mulți dintre colegii mei jucau la echipe bune și aveau mai multă experiență ca în 1990. Am înscris un gol spectaculos în primul meci. Mereu am încercat imposibilul când am fost pe teren. A fost fantastic să eliminăm Argentina. I-am făcut pe români fericiți”, a declarat Gică Hagi.

Gică Hagi: ”Am jucat pentru România, nu petru mine!”

Fostul mare internațional român a adăugat: ”Am jucat pentru România, nu pentru mine. Cu jucători ca Ilie Dumitrescu și Florin Răducioiu aveam sentimentul că nu putem să fim învinși. Ne-a lipsit ceva ca să trecem de Suedia. În 1998 am fost eliminați de Croația pentru că nu am crezut că putem să câștigăm Campionatul Mondial. Poate asta e problema noastră. Cred că putem să fim campioni mondiali într-o zi.

O să cred până în ziua când o să mor”.

Citește pe libertatea.ro