Inundații în Caraș Severin

Mai mult de 100 de gospodării au fost afectate aseară de revarsarea apelor, în județul Caraș-Severin, a comunicat astăzi purtătorul de cuvînt al ISU Semenic, Magdalena Tocmelea. Cele mai afectate au fost localitățile Slatina Timiș și Eftimie Murgu, dar s-au înregistrat inundații în gospodării și la Borlova și Vălișoara.

La Reșița, o alunecare de teren de 30 de metri, produsă pe Aleea Zadei, a distrus cîteva garaje și a avariat o spălătorie auto.

La această oră apele s-au retras însă, potrivit purtătorului de cuvînt al ISU Semenic, pompierii militari continuă să acționeze în localitățile afectate pentru îndepărtarea nămolului.

Drumul județean Brebu Nou – Slatina Timiș continuă să rămînă închis circulației rutiere.

Aseară a fost activat Centrul Județan de Conducere și Coordonarea Intervenției, din care fac parte reprezentanți ai instituțiilor implicate în gestionarea situațiilor de urgență. Acesta va rămîne activ și astăzi, pe toată durata Codului portocaliu, pînă la ora 24.

De asemenea, aseară, în contextul emiterii, de către Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, a avertizării hidrologice de tip Cod Roșu, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a activat, preventiv, grupa operativă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Citește pe romania-actualitati.ro