Lazăr: Avem asigurate toate resursele necesare pentru operaționalizarea noii secții pentru investigarea magistraților

"Avem asigurate toate resursele necesare pentru operaționalizarea noii secții", a declarat, joi, Augustin Lazăr, la sosirea la sediul CSM.

Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, o Ordonanță de Urgență pentru operaționalizarea Secției pentrtu investigarea infracțiunilor comise de magistrați, care va fi înființată ca urmare a modificării Legii privind organizarea judiciară, a anunțat ministrul Justiției, Tudorel Toader. El a spus că legea, care a intrat în vigoare în 23 iulie, prevede că secția va începe să funcționeze în trei luni, iar la CSM nu au fost demarate procedurile pentru operaționalizarea secției, în condițiile în care din 23 octombrie DNA nu mai are competență să investigheze acele fapte din justiție.

Toader a spus că adoptarea acestei ordonanțe a fost necesară pentru că altfel s-ar fi creat un blocaj. Toader a precizat că OUG va fi publicată în Monitorul Oficial cel târziu joi.

Citește pe puterea.ro