Lazăr despre dosarul deputatului Ion Terea: Se vor face cercetări fără nicio discriminare

Procurorul general Augustin Lazăr a afirmat joi, în legătură cu dosarul deschis în urma unui incident în care a fost implicat deputatul Ion Terea, că "se vor face cercetări cum se fac în dosarele penale fără nicio discriminare".

Întrebat de jurnaliști la ieșirea din CSM care este situația dosarului în care este implicat deputatul Ion Terea, acuzat că ar fi lovit două persoane care protestau miercuri în fața Parlamentului, Augustin Lazăr a răspuns: "Se vor face cercetări, evident, ca în orice cauză. (...) Se vor face cercetări cum se fac în dosarele penale fără nicio discriminare".

Un incident auto în care au fost implicați doi pietoni și un conducător auto care ieșea cu mașina din incinta Parlamentului s-a petrecut miercuri seara, în timpul protestului împotriva modificărilor aduse legii răspunderii magistraților.

Biroul de presă al Poliției Capitalei anunța joi dimineață că polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, care va fi înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Deputatului PSD de Sibiu, Ioan Terea, i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, după ce ar fi lovit cu mașina, miercuri seară, în apropierea Palatului Parlamentului, doi participanți la protestul față de modificările aduse legilor Justiției, potrivit unor surse judiciare. AGERPRES

Citește pe jurnalul.ro