Liviu Dragnea va fi audiat într-o comisie comună de apărare a Parlamentului, în scandalul SPP

Soluția ca această propunere să revină comisiilor reunite de apărare ale celor două Camere aparține senatorului Nicolae Moga și a fost votată în Comisia de apărare din Camera superioară cu 7 voturi 'pentru' și 2 'abțineri'.

"Vă citesc din Constituția României, art. 64, alin. 4: 'Fiecare Cameră își constituie comisii permanente și poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele își pot constitui comisii comune'. Eu vă propun ca acest subiect să fie discutat într-o ședință comună, Cameră - Senat", a declarat senatorul PSD Nicolae Moga.

Propunerea PNL de audiere a lui Liviu Dragnea a fost respinsă cu cinci voturi "împotrivă" și patru "pentru".

"Noi considerăm că, atât timp cât planează asupra unor instituții anumite suspiciuni, este foarte important ca cel care lansează în spațiul public astfel de afirmații, în speță dl deputat Liviu Dragnea, să vină să ne precizeze, să aducă dovezi, astfel încât interviurile dumnealui să nu fie numai simple povești pescărești, ci să vedem dacă sunt susținute de povești", a afirmat senatorul PNL Nicoleta Pauliuc.

Luni, liderul social-democraților a declarat că este nevoie de o anchetă parlamentară atât în cazul activității SPP, cât și în privința unor șefi din diverse instituții, "care se pare că acționează ilegal". Totodată, Liviu Dragnea a precizat că această comisie va fi înființată la următorul plen reunit al Parlament...

Citește pe romaniatv.net