Meleșcanu amână un răspuns legat de rechemarea lui George Maior din funcția de ambasador în SUA: Analiza este în curs

„Am avut o discuție cu dl Dragnea și cu dl Tăriceanu referitoare la modul în care ne desfășurăm activitatea ca minister. Evident că una din temele abordate a fost necesitatea numirii unor ambasadori în zone în care nu avem o asemenea reprezentare. Am avut o primă discuție, o să discut cu dna premier să vedem ce putem face”, a declarat, vineri, la Parlament, ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, după o ședință de coaliție în biroul lui Liviu Dragnea.

El a precizat că înca nu a finalizat analiza activității ambasadorului în SUA, George Maior.

„Procedura de rechemare este inițiată la nivelul Președintelui. Ceea ce am făcut a fost să analizăm care sunt problemele care au apărut și care au creat reacții la nivelul Parlamentului. Cercetarea este în curs și o să informăm de îndată ce o să avem un rezultat”, a indicat ministrul de Externe.

Meleșcanu nu a vrut să spună dacă susține rechemarea sau menținerea lui Maior. Acesta a menționat că nu se teme de remaniere și că funcția de ministru „vine și pleacă”.

„Nu, eu nu mă tem de nimic, niciodată, pentru că nu am niciun fel de probleme. Evident că funcția de ministru vine și pleacă, am prezentat raportul nostru cu ce am făcut. Eu sunt mulțumit (de activitatea mea - n.r.), cu un singur regret, cu numirea de ambasadori, dar sper să reușesc și acest lucru cât mai rapid. Niciunul din liderii coaliției nu au exprimat niciun fel de critici ...

Citește pe mediafax.ro