O delegație a CE condusă de Martin Selmayr, vizită la București

O delegație a Comisiei Europene condusă de secretarul general al acestui for, Martin Selmayr, face o vizită la București, în contextul pregătirilor pentru preluarea de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene.

Delegația a avut astăzi întrevederi separate cu președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, respectiv al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

România va exercita președinția forului comunitar într-un context complex marcat de multiple provocări care au un impact deopotrivă asupra vieții cetățenilor și a guvernelor - a remarcat președintele Senatului.

El a spus că pe durata mandatului său țara noastră va acționa ca un mediator imparțial și generator de consens, în spiritul unei mai mari coeziuni economice, sociale și teritoriale între statele membre.

Și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a precizat în cursul întâlnirii cu delegația Comisiei Europene că România va favoriza o integrare mai profundă, potrivit tratatelor Uniunii.

Responsabilii europeni au astăzi și o întrevedere cu președintele Klaus Iohannis.

Citește pe romania-actualitati.ro