Olguța Vasilescu despre o posibilă suspendare a presedintelui

O suspendare a președintelui României, Klaus Iohannis, va fi posibilă, pentru încălcarea Constituției, în cazul în care acesta nu va aplica decizia Curții Constituționale, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, precizând că în cadrul coaliției de guvernare nu a fost luată până în prezent nicio decizie în acest sens.

"Categoric, în acest moment, pentru că nu a ieșit să spună "nu respect decizia Curții Constituționale" nu există un motiv de suspendare. Dar, dacă termenul nu va fi rezonabil și nu va aplica această decizie a Curții, atunci cu certitudine va fi posibilă o suspendare pe încălcarea Constituției".(...) Sigur o să luăm o decizie. Așteptăm să mai cugete domnul președinte Iohannis, pentru că vedem că mai greu cugetă dumnealui, să prezinte o decizie într-un timp rezonabil.

Așteptăm ca dumnealui să se pronunțe într-un timp rezonabil și, dacă nu o va face, abia în acel moment vom lua o decizie. Președintele României se poate suspenda în măsura în care încalcă prevederile Constituției. Este motiv clar de suspendare. Nu este luată nicio decizie până acum în cadrul coaliției de guvernare sau a Partidului Social Democrat," a explicat Olguța Vasilescu.

Citește pe jurnalul.ro