Pensiile în plată nu vor scădea

Valoarea punctului de refe­rință pentru calcularea pen­siilor se va indexa anual cu inflația, începând din 2022, și cu 50% din creș­terea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, a anunțat ministrul muncii, după ședința de Guvern în care a fost adoptat proiec­tului noii Legi a pensiilor. Legea prevede că nici o pensie în plată nu va scădea. Pensionarii solicită ca prevederile noii legi să fie aplicate de la 1 ianuarie 2019.

Din 2022, valoarea punctului de referință se va indexa anual cu inflația și 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. Deci, aici apare prima diferență față de proiectul care a fost pus în dezbaterea publică după ce am prezentat mai multe formule de calcul Ministerului de Finanțe și am convenit asupra faptului că aceasta este cea mai bună. Punctul de pensie va ajunge la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie, fără a lua în calcul întoarcerea sarcinii fiscale, în conformitate cu legislația fiscală în vigoare la data adoptării programului de guvernare”, a afirmat ministrul muncii, Lia-Olguța Vasilescu, citat de Agerpres.

Ministrul a afirmat că proiectul de lege prevede că nici o pensie în plată nu va scădea.

Citește pe ziarullumina.ro