Simona Halep s-a calificat în sferturi la Montreal. Românca a învins-o fără emoții pe Venus Williams

Simona Halep (1 WTA) a învins-o fără emoții pe americanca Venus Williams (14 WTA), scor 6-2, 6-2. Românca a câștigat două meciuri într-o singură zi.

”A trebuit să fiu concentrată pentru fiecare minge. A fost o zi grea pentru amândouă. Ce voi face? Voi dormi, voi dormi și voi dormi. Vă mulțumesc că ați venit să mă susțineți. Tot timpul îmi face plăcere să joc pe acest teren”, a spus Halep după meci.

Calificarea în sferturi este recompensată la Montreal cu un premiu de 60.120 de dolari și cu 190 de puncte WTA.

Simona Halep o va întâlni în sferturi pe franțuzoaica Caroline Garcia care a reușit o mini-surpriză în fața Mariei Sharapova (22 WTA) și a învins-o cu scorul 6-3, 6-2, într-un meci controlat autoritar. Simona a jucat de 5 ori împotriva franțuzoaicei până acum, reușind 4 victorii categorice.

Partida Simona Halep – Caroline Garcia, din sferturile de finală de la Rogers Cup, se va disputa sâmbătă dimineață, ora 01:30 a României, pe arena centrală.

Citește pe jurnalul.antena3.ro