Simona Halep și-a prezentat trofeul Roland Garros pe Arena Națională în fața a 20.000 de bucureșteni

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 1 mondial, a prezentat trofeul cucerit la Roland Garros, luni seara, în cadrul unei ceremonii organizate pe Arena Națională din Capitală la care au participat aproximativ 20.000 de bucureșteni.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Fanii jucătoarei române au început să sosească la Arena Națională cu mult timp înainte de începerea festivității organizate de Primăria Municipiului București prin Compania "Sport pentru toți", în parteneriat cu Federația Română de Tenis. Aceștia i-au făcut o primire călduroasă câștigătoarei turneului de la Roland Garros, fluturând steaguri tricolore și scandând "Simona, Simona".

Evenimentul a început cu intonarea imnului României de către artiștii Monica Anghel și Marcel Pavel, moment în care pe ecranele gigant din spatele scenei au rulat imagini cu finala de la Roland Garros câștigată, sâmbătă, de Simona Halep în fața americancei Sloane Stephens.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Simona Halep, cetățean de onoare al Capitalei, le-a mulțumit românilor pentru primire, dar și pentru susținerea pe care i-o arată la toate turneele la care participă.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

"Am vrut să vin special aici ca să ne bucurăm împreună de acest trofeu. Astăzi am venit în țară și bucuria este mult mai mare decât pe terenul central de la Paris. Sunt foarte emoționată, este un moment deosebit pentru m...

Citește pe agerpres.ro