Ștefan Iordache. Actorul – Rege „cu un înger pe umăr…”

„- O carieră de peste patru decenii, fără eșecuri. Ești un învingător. Va veni momentul în care va trebui să părăsești această scenă…Ți-e frică?

– Da, mi-e frică. Mulți oameni își doresc să moară în somn. Dar eu aș vrea să știu când mor, chiar dacă m-aș chinui. Poate mai există o șansă. Vreau să lupt cu moartea. Vreau să o văd, să o simt.

Am să plec, totuși, cu regretul că nu am copii. Eu am considerat că înainte de toate e arta mea. Acum, îmi dau seama că aș fi avut timp și pentru artă și pentru copil. Dar e prea târziu. Oi vedea cum m-oi descurca. Vorba ceea: fiecare moare singur. Kazantzakis spunea: “Pământul e femeia care așteaptă să fie fecundată de ploaie, de apă. Și deasupra tuturora – măria sa Soarele”. Probabil că, atunci când voi fi pământ, voi simți și mai bine mângâierea apei și mângâierea Soarelui…” – este mărturisirea actorului, cu care am încheiat cartea Regele Scamator – Ștefan Iordache.

Îndrăgostiți în film și în viață, Irina Petrescu și Ștefan Iordache în filmul Străinul

Așa cum a dorit, și-a privit moartea în față. A cerut să i se aprindă o lumânare. A plecat la Domnul într-o zi mare – 14 septembrie 2008. Înălțarea Sfintei Cruci. O zi a durerii, a Răstignirii, dar și a Luminii, a bucuriei Învierii.

Când l-am cunoscut am descoperit un om „cu o inimă caldă și un cap rece“. Un artist cu multe ascunzișuri, cu un labirint interior foarte special, greu de defini...

Citește pe cotidianul.ro