Țuțuianu: Olguța Vasilescu începuse să dea lecții. I-am spus că face parte din miniștrii care au senzația că dacă s-au așezat pe un scaun sunt și ei mai deștepți

Țuțuianu afirmă că Olguța Vasilescu "începuse și ea să dea lecții", iar el i-a replicat că face parte din categoria miniștrilor care au senzația că dacă s-au așezat pe un scaun sunt și ei mai deștepți. "Era pe vremea comuniștilor o vorbă: «Fie prostul cât de prost, mintea vine după post»", afirmă Țuțuianu, potrivit înregistrării. Claudiu Manda și Olguța Vasilescu au dezmințit că ar fi avut loc astfel de discuții, ministrul Muncii spunând că Țuțuianu minte minte și că ar trebui să le ceară scuze colegilor de partid.

"Au mai luat cuvântul Olguța Vasilescu care începuse și ea să dea lecții că nu știu și ce. I-am zis cam asa, că face parte din categoria miniștrilor care au senzația că dacă s-au așezat pe un scaun sunt și ei mai deștepți. Era pe vremea comuniștilor o vorbă: «Fie prostul cât de prost, mintea vine după post». A ieșit Claudiu Manda că i-am atacat-o pe doamna (Lia Olguța Vasilescu – n.r.), mi-a spus că e fericit că e contemporan cu mine.

I-am spus că îi folosește. M-a înjurat mai temeinic decât alții", spune Adrian Țuțuianu, potrivit unei înregistrări audio prezentate miercuri seară de România Tv.

Citește pe adevarul.ro