Un altfel de #Rezist. Uitați de lume, românii din Paris, Olt, își cer dreptul la amintire

La Paris, un cătun din Olt, amintirile sunt singurul protest care le-a rămas oamenilor. Dar amintirea e ceva puternic. Amintirea celor vii, a copiilor și nepoților plecați la muncă în Italia, în Spania. Amintirea celor morți. Amintirea vieții trăite aici, de când au deschis ochii sau de când și-au găsit omul și l-au urmat. Amintirea vieții, așa cum e ea, viață, viață, cu copiii în jur, la masă, cu mere în poală, cu miros de iarbă cosită, cu rost.

La gardul lui Ion, muncitor din Koln

Amintirea celor văzute în Germania. “Păi, în Germania, dacă ai nevoie de o hârtie de la primărie, ți-o dă imediat. Iei bon de ordine, aștepți, îți vine rândul, îți dă hârtiuța, la revedere, salut. Aici la Primărie, până dai de ei, că nu vin la program, până se îndură, că de ce-ai venit, mă, tocmai acum, nu vezi că am treabă?”

Ion Răzvan Ghiță are casă aici, are părinți, copil aici, la Paris, dar lucrează la Koln. A venit în sat să repare gardul, să mai dreagă una, alta, prin gospodărie. Apoi se întoarce.

„Uitați cum miroase! Când ies din casă, zici că mă lovește cineva cu lopata!” La doi pași de curtea lui, e tomberonul satului. Gunoiul se ridică o dată la două, trei luni. Taxa de gunoi e 20 lei de gospodărie, 100 de lei pentru firme, adică pentru cârciuma din sat. Ion e supărat pe primar, și pentru asta, și pentru altele, pentru că asfaltul pus acum doi ani, pe o parte din ulițele satului, e pre...

Citește pe libertatea.ro