Vremea se menține rece

Vremea se va menține rece până la începutul săptămânii viitoare, iar de marți, temperaturile vor înregistra o ușoară creștere.

Județul Caraș Severin este sub atenționare de vânt puternic până la ora 11:00, iar Constanța și Tulcea, până la ora 14:00.

Alina Șerban: Vântul va persista în prima parte a zilei de astăzi cu viteze mai mari în partea de sud-vest și de sud-est a teritoriului.

Procesul de răcire va continua atât astăzi, cât și mâine.

Vom înregistra maxime preponderent negative, maxime ce se vor situa undeva în jurul a -2 grade în zona capitalei, până spre -4, -5 în estul și centrul teritoriului, -2, 0 grade în regiunile vestice.

La noapte și mâine noapte, deci noaptea de duminică spre luni și luni spre marți, vor fi foarte reci, chiar geroase în nordul, în centrul, în nord-estul țării, dar și în Subcarpații Getici, acolo unde temperaturile vor scădea sub -10 grade, iar în depresiuni așteptăm să înregistrăm până spre -18 grade.

Și în zona capitalei, nopți foarte reci, sub -5 până spre -8 grade spre dimineață.

Pe parcursul zilei de marți, valorile termice se vor îndrepta către un normal caracteristic perioadei, ca miercuri să crească ușor, valori de 3 până la 7 grade.

Citește pe romania-actualitati.ro