Vulpescu, despre prezența românească la Târgul de Carte de la Ierusalim: Am arătat publicului israelian o altă față a României

Ministrul demisionar al Culturii și Identității Naționale, Ionuț Vulpescu, afirmă într-o postare pe facebook că prin prezența la actuala ediție a Târgului Internațional de Carte de la Ierusalim am arătat publicului israelian o altă față a României decât cea pe care o poate vedea la televizor.

"Desfășurat recent, Târgul Internațional de Carte de la Ierusalim a consemnat o participare de excepție a României, menită să marcheze faptul că țara noastră a fost prezentă încă de la prima ediție, din 1963, ca și jubileul a 50 de ani de la reunificarea Ierusalimului. Ca singura țară est-europeană care nu a rupt relațiile cu Israelul în 1967, România și-a onorat tradiția prin prezența la acest târg cu un stand și o delegație de scriitori de cel mai înalt nivel.

Astfel, evenimentele găzduite de standul organizat de Ministerul Culturii și Identității Naționale au consemnat lansări de volume semnate de Riri Sylvia Manor, Adrian Alui Gheorghe, Moshe Idel, Ephraim Zurroff și Carol Feldman, un recital al marelui poet Adrian Popescu, dialoguri cu istoricul Victor Neumann și filosoful Sorin Lavric, precum și prezentarea Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română", a scris Vulpescu.

Citește pe agerpres.ro