Prin extinderea și modernizarea fabricii Ford de la Craiova se creează încă 1.700 de noi locuri de muncă, ceea ce este o realizare foarte bună pentru economia locală și regională. Astfel, și ca urmare a investițiilor străine, Craiova redevine un important centru industrial al României. Aceasta ne arată, încă o dată, că investițiile străine și capitalul românesc trebuie susținute și încurajate deopotrivă. M-aș bucura să se înțeleagă, măcar în ceasul al 12-lea, că politicile economice adverse nu fac bine nimănui. De fapt, investițiile străine consolidează capitalul românesc, așa cum am văzut că se întâmplă și aici. Avem la Craiova un foarte bun exemplu de ecosistem industrial compus din zeci de firme românești, dezvoltat în jurul firmei Ford

Klaus Iohannis, 2 luni
Președintele Ford: Craiova devine unicul loc de producție a noului EcoSport