Probabil, cei de la Steaua încearcă să-l schimbe total, iar el nu dorește să se schimbe deloc. Așteptările ar trebui să se întâlnească însă undeva pe la mijloc. Știu, Denis are un anumit comportament și-l înțeleg și pe Dică, pentru că, atunci când ai pe cap 24 de jucători, n-ai timp să accepți toanele tuturor. Asta chiar dacă e vorba despre un fotbalist care te poate ajuta mult la un moment dat. Pe de altă parte, nu pricep nici poziționarea patronului Stelei față de Alibec. E o discrepanță prea mare între evaluări. Trebuie să ai o atitudine mai normală dacă vrei să vinzi un fotbalist. Azi, Alibec e cel mai bun, mâine aflăm că nu mai vrea să joace, că se dă accidentat. Mă sună oameni eventual interesați de Denis și nu știu ce să le mai zic. E greu să-ți faci meseria în aceste condiții. Mă întreabă mulți: «OK, știm că Alibec e un fotbalist bun, dar ce ne zici despre cara

Florin Lovin, 10 luni
Denis Alibec și-a scos mama și prietenii în oraș. Mesajul transmis de atacant de ziua lui