Eu îmi doresc pentru România o întărire a statului de drept, o întărire a democrației. Calea românească trebuie să fie calea democrației consolidate care se bazează pe valorile noastre, pe care se bazează și NATO și UE. De aceea suntem aici. Noi nu suntem musafiri, suntem aici membri cu drepturi depline. Calea românească este calea valorilor democratice și a statului de drept. Eu îmi doresc pentru țara mea o întărire a statului de drept și atunci este evident că primul om în stat este primul care respectă statul de drept, respectă deciziile Curții Constituționale. Drept pentru care am pus în aplicare decizia CCR. În niciun moment nu a fost pentru mine să nu respect Constituția, statul de drept, dimpotrivă, eu îmi doresc ca acest pas pe care l-am făcut să fie înțeles ca și un pas în supremul respect pentru Constituție