Am constatat că nu există un raport de control în sensul legii. (...) Am constatat că există trei acte de control. Avem un act intitulat raport de control, care este semnat de trei inspectori care au făcut parte din echipa de șase inspectori ce au controlat DNA, inspectori care semnează în totalitate acel act de control, apoi avem trei inspectori care semnează anumite file din actul de control, o procedură pe care eu, personal, nu am întâlnit-o în cei 22 de ani de activitate și nici în alte rapoarte de control (...), apoi avem o notă de opinie separată formulată de trei inspectori judiciari și mai avem un alt act de control, dacă putem să îl intitulăm așa, și anume o notă întocmită de directorul Direcției din cadrul IJ care a avizat acest raport, notă în care însuși directorul acestei direcții constată că raportul nu a respectat structura și nu a fost întocmit așa cum