Azi noapte mă întorceam prin Ploiești. Prefer varianta cu autostrada, pun pe cruise și nu stau cu stres prin toate satele prin care te aștepți oricând să-ți sară vreun Trandafir beat cui în față. Ploua sănătos azi noapte. Și o noapte din aia întunecată, rece și câinoasă, de te simți pedepsit că nu ești acasă. 85km/h pe GPS, cânta Magic!. Știi piesa, sper… Kiss me! Ajung lent din urmă o mașină încărcată cu ceva, iar ceva-ul acoperit cu o folie de plastic ce flutura ca steagurile albastre-galbene-roșii când cu roșu-galben-și-albastru. Wink-wink. Când aproape că ajung în paralel, mă trag și mai în stânga benzii, să-i arunc omului cât mai puțină apă. Și fix când aproape ajung cu botul mașinii în dreptul ușii lui, omul frânează brusc și trage stânga de volan. Mi-a înghețat. Inima. I-am trântit o frână din toată inima mea de copil, am tras și mai tare stânga către parapetul

Cabral Ibacka, 2 luni
Cabral, implicat într-un accident rutier. “Când aproape ajung cu botul mașinii în dreptul ușii lu...