Din datele statistice, într-un procent de 74% din achitări, toate sunt acte de inculpare întocmite în perioada 2007, 2009 sau 2011, înainte ca majoritatea procurorilor din această secție să lucreze la DNA, mai ales din perspectiva celor cu funcții de conducere, niciunul nu lucra în DNA. Dacă ne referim situația de la Secția pentru combaterea infracțiunilor de corupție, observăm că avem aceeași situație. Într-o majoritate destul de mare, inculpații au fost trimiși în judecată înainte de 2012. De asemenea, era ușor de observat de către inspectori că în majoritatea cazurilor în primă instanță au fost fost condamnări de 2 ani, 5 ani sau chiar 10 ani de închisoare, după care s-a pronunțat o soluție de achitare. Mă întreb, dacă un procuror trimite un dosar la instanță, primește o condamnare de 10 ani în acel dosar, iar ulterior se pronunță o soluție de achitare, automat proc