22 aprilie: Ziua Planetei Pământ se sărbătorește pentru cea de-a 50-a oară5Foto© realitatea.net

22 aprilie: Ziua Planetei Pământ se sărbătorește pentru cea de-a 50-a oară

, 14 știri, 7 vizualizări

Planeta noastră, Pământul, este sărbătorită, în fiecare an, la 22 aprilie, atât în cadrul Zilei Planetei Pământ cât și al Zilei Internaționale a Mamei-Pământ.

Ziua Internațională a Mamei-Pământ este marcată de toate statele membre ale Națiunilor Unite, fiind o inițiativă ONU concretizată prin Rezoluția 63/278, în 2009. "Mama-Pământ" este un concept antic comun în mai multe limbi și culturi, recunoscând legătura noastră cu planeta care face posibilă existența omenirii. Această zi nu înlocuiește celebrarea Zilei Planetei Pământ, prin ea se dorește o subliniere a importanței pe care trebuie să o acordăm planetei noastre. În unele părți ale globului pământesc, ziua dedicată acestuia se marchează în luna martie odată cu echinocțiul de primăvară.

Marcată pentru prima dată în 1970, Ziua Planetei Pământ a fost inițiată de senatorul american Gaylord Nelson și celebrată, inițial, doar pe teritoriul SUA. Din 1990, datorită eforturilor depuse de activistul Denis Hayes, Ziua Planetei Pământ a început să fie organizată la nivel internațional, în peste 140 de țări.