600.000 de contribuabili vor beneficia de anularea plății CASS3Foto1Video© agerpres.ro

600.000 de contribuabili vor beneficia de anularea plății CASS

, 11 știri, 10 vizualizări

Un număr de 600.000 de contribuabili care, în perioada 1 iulie 2015 - 31 decembrie 2017, au realizat venituri sub nivelul salariului minim pe economie vor fi scutiți de plata contribuției de sănătate, iar valoarea sumei care face obiectul amnistiei se ridică la 1,035 miliarde de lei, potrivit notei de fundamentare care însoțește proiectul de ordonanță de urgență ce prevede această măsură.

"Pentru venitul realizat în perioadele fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 și 31 decembrie 2017, a fost identificat un număr de aproximativ 600.000 de contribuabili pentru care s-au generat sau urmează a se genera decizii de impunere anuală pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorată la nivelul salariului de bază minim brut pe țară, deși aceștia au realizat venituri sub acest nivel.

Valoarea totală a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată de aceste persoane pentru perioada precizată este de circa 1.035 milioane lei", se precizează în documentul publicat de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).