A murit celebrul Nicu Galerie3Foto© sport.ro

A murit celebrul Nicu Galerie

, 6 știri, 6 vizualizări

„Drum lin spre ceruri, Nicu Galerie! Profund îndurerați am aflat de moartea neașteptată a lui Nicolae Paraschiv, cunoscut de noi toți, ca "Nicu Galerie". S-a stins o viață de om, națiunea dinamovistă a pierdut o ființă dragă, iar pierderea este imposibil de realizat.

Ne este greu să găsim cuvinte potrivite acum când am aflat că Nicu al nostru, cel care a condus galeria dinamovistă o lungă perioadă de timp, a plecat la ceruri. De acum înainte nu-l vom mai vedea decât prin fereastra amintirilor. Doamne, odihnește-l în pace!”, se arată pe una dintre paginile suporterilor dinamoviști.

Despre Nicu Galerie a vorbit pentru GSP.ro și Ionel Dănciulescu, team managerul lui Dinamo.

„Nicu Galerie a fost unul dintre cei mai vechi lideri de galerie din România și suntem cu toții îndurerați de pierderea lui. A fost unul dintre noi, câinii roșii, chiar dacă în ultimii ani nu mai era atât de activ în viața Peluzei. Condoleanțe familiei!”, a declarat Dănciulescu.