AEP a anunțat când începe campania electorală la alegerile locale4Foto© libertatea.ro

AEP a anunțat când începe campania electorală la alegerile locale

, 11 știri, 93 vizualizări

Birourile electorale de circumscripție vor fi constituite la data de 8 august, dată de la care vor putea fi înregistrate alianțele electorale și vor putea fi depuse candidaturile.

„În ceea ce privește alianțele electorale, la alegerile locale, acestea se pot constitui între partide politice sau alianțe politice la nivel județean ori local. Un partid politic nu poate face parte, la același nivel, decât dintr-o singură alianță electorală. La alegerile locale din 2020, alianțele electorale se înregistrează la biroul electoral de circumscripție județeană sau la biroul electoral de circumscripție a municipiului București, după caz, până cel mai târziu la data de 11 august 2020”, transmite AEP, potrivit Mediafax.ro.

Potrivit prevederilor art. 47 alin. (1) și (2) din Legea nr.

115/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cazul alianțelor electorale, propunerile de candidați se fac în scris, în două exemplare originale și două copii, sub semnătura conducerii organizațiilor județene ale acestora și pe baza listei susținătorilor, listele cu propuneri de candidați trebuind semnate și de conducerile județene ale fiecărui partid politic din alianță.