Alexandru Rafila, despre eroare Institutul Național de Sănătate Publică. Ce element a condus la rezultatul greșit

Titlul nu-i al meu, nu-i secreția minții mele, e doar un citat furat de la Nea Tomiță, din filmul Operațiunea Monstrul (1976), în regia lui Manole Marcus, scena din cortul în care dorm Dumitru și Corneliu; mă rog, „dorm“ e un fel de a vorbi, că numai Corneliu (Marin Moraru) vrea să doarmă, în timp ce Dumitru (Toma Caragiu) n-are somn, așa că trage tare pe colegul său (vrea să i se istorisească vechituri, povești pe care le știe prea bine, dar plăcerea de a-și tortura un vechi amic – și subaltern – e prea mare ca să-i poată rezista.

Mai ales că el nici nu vrea să-i reziste). Șef, deh. Ce dacă-i în pijama penibiluță? Tot șef este!

Dacă înlocuim Delta cu Făgărașul, modelul „Urziceni“ cu cortul Kelty Gunninson, pe Dumitru cu Dottore, pe Corneliu cu mine și 1976 cu 2019, obținem fix aceeași Mărie cu altă pălărie. Eu picam de somn, aproape ațipisem în timp ce nemernicul perora aiurea cum că filmul lui Marcus nu are „nimic politic“; am deschis un ochi și gura, l-am umplut pe idiot de imprecații, am vărsat asupra lui găleți de lături („Bă, căcărezule și răpănosule, bă…“). Viața m-a-nvățat multe și gura nu-mi cere chirie. Cât de prost să fii să nu-nțelegi nimic din dialogurile „cadrelor“?

Admit, totuși, că replica-cheie a filmului e asta cu „Unde-am greșit?“, doar că trebuie să auzi în minte nemuritoarea voce a lui Nea Tomiță ca să pricepi ceva din comunism. Nu, pe bune: între „Ce e de făcut?“ (Cernîșevski, 1863) și „Unde-am greșit?“ (Dumitru, 1976) se întinde toată zbaterea intelectuală a comuniștilor, atâta cât a fost, că n-a prea fost și,dac-a fost, mai bine nu era. Fu ultima zvâcnire. Dup-aia Nea Toma a murit (1977), Nea Nicu s-a apucat să plătească datoriile (1982), iar Dottore să lipească avioane rusești de jucărie (1985) și totul s-a dus dreacu’.