Ambasadoarea Franței în Bulgaria, convocată să dea explicații pentru vorbele lui Macron3Foto© romaniatv.net

Ambasadoarea Franței în Bulgaria, convocată să dea explicații pentru vorbele lui Macron

, 5 știri, 25 vizualizări

În cadrul discuției avute cu ambasadoarea Franței ca urmare a acestei convocări, vice-ministrul bulgar de externe Petko Doikov și-a manifestat consternarea față de declarația făcută de președintele Macron în interviul acordat publicației de dreapta Valleurs Actuelles și care a provocat indignare în societatea bulgară, inclusiv în rândul cetățenilor bulgari din Franța, se arată într-un comunicat emis de MAE bulgar.

Oficialul bulgar a insistat la această discuție că nu există vreun temei serios pentru afirmații de genul celor făcute de Macron. Relațiile dintre Bulgaria și Franța - prieteni, parteneri și aliați - sunt excelente, comunitatea bulgară în Franța este foarte bine integrată, iar Bulgaria nu a primit din Franța vreo atenționare cu privire la infracțiuni grave comise de cetățeni bulgari, se mai arată în comunicat.

Conform aceluiași text emis de MAE bulgar, ambasadoarea Florence Robine a exprimat regretul pentru situația creată și a menționat că afirmațiile președintelui Emmanuel Macron au fost scoase din context și incorect înțelese. ''Acestea nu se referă nicidecum la guvernul bulgar, la cetățenii bulgari și la lucrătorii bulgari, care sunt bine primiți și și-au dovedit profesionalismul'', a spus ea, informează Agerpres.