Ana Birchall, mesaj de Ziua Justiției9Foto© stirileprotv.ro

Ana Birchall, mesaj de Ziua Justiției

, 52 știri, 12 vizualizări

„Theodore Roosevelt spunea că ”dreptatea nu constă în a fi neutru între bine și rău, ci în găsirea dreptății și susținerea acesteia oriunde s-ar găsi, împotriva nedreptății”.

Adresez salutul și respectul meu profesioniștilor justiției: magistraților, personalului auxiliar, reprezentanților profesiilor juridice liberale, echipei de profesioniști din cadrul Ministerului Justiției, tuturor acelora care, acționând cu buna credință, fidelitate față de lege, profesionalism, empatie și devotament, ne demonstrează̆ prin întreaga lor activitate respectul fata de jurământul depus la intrarea in profesie și credința în valorile fundamentale atașate actului de justiție: asigurarea supremației legii, imparțialitatea, echidistanța, conștientizarea implicațiilor pe care spunerea dreptului (jurisdictio) o are în viețile oamenilor”, transmite ministrul Justiției Ana Birchall, printtr-un comunicat de presă.

Singurul mod în care ministrul Ana Birchall vede viitorul justiției române este în „sinergia familiei europene și a parteneriatului strategic euro-atlantic”, care presupune asimilarea valorilor, principiilor și standardelor pe care parteneriatele presupun, mai arată mesajul.