Angela Merkel respinge speculațiile că ar putea demisiona înainte de sfârșitul mandatului© agerpres.ro

Angela Merkel respinge speculațiile că ar putea demisiona înainte de sfârșitul mandatului

, 7 știri, 16 vizualizări

Cancelarul german Angela Merkel a infirmat marți speculațiile că ar putea demisiona înaintea să-și încheie în 2021 cel de-al patrulea mandat de șefă a executivului, despre care a promis anterior că va fi și ultimul, transmite agenția dpa.

Reacția ei survine în urma unor relatări din presă conform cărora, la o reuniune în luna iunie a Uniunii Creștin-Democrate (CDU), ea ar urma să-și anunțe intenția de a se retrage mai devreme, eventual pentru a deveni președinte al Consiliului European.

Întrebată marți la o conferință de presă dacă la reuniunea partidului din 2-3 iunie are în vedere să facă un anunț despre viitorul ei, Angela Merkel a spus că va ''răspunde la aceasta cu un ''nu'' clar''. Speculațiile din presă au fost alimentate și de anunțul neașteptat despre desfășurarea acestei reuniuni, ce va avea loc la numai câteva zile după alegerile europene.