Apple devine prima companie americană care atinge o capitalizare de 2.000 de miliarde de dolari3Foto© businessmagazin.ro

Apple devine prima companie americană care atinge o capitalizare de 2.000 de miliarde de dolari

, 6 știri, 21 vizualizări

Capitalizarea companiei Apple a ajuns miercuri la 2.000 de miliarde de dolari, dublându-și valoarea în doar doi ani, și devine astfel prima firmă americană care atinge un astfel prag, notează CNBC.

Apple a ajuns la o capitalizare de un trilion de dolari pe 2 august 2018, iar analiștii de pe Wall Street se așteptau ca gigantul fondat de Steve Jobs și Steve Wozniak să fie prima companie care depășește pragul de două trilioane de dolari. Pe 31 iulie, Apple a depășit gigantul petrolier Saudi Armaco și a devenit cea mai valoroasă companie publică a planetei.

Acțiunile Apple au crescut cu 59,24% de la începutul anului până acum și cu 122,3% în ultimele 12 luni. Între lunile aprilie și iunie, compania a înregistrat venituri de 26 de miliarde de dolari, cu 4 miliarde peste estimările analiștilor, iar profitul operațional a crescut în perioada mai-iunie cu 13% până la 13,1 miliarde de dolari.