Arad: O asociație finanțată de Prințul Charles salvează o biserică veche de secole afectată de degradări4Foto© romanialibera.ro

Arad: O asociație finanțată de Prințul Charles salvează o biserică veche de secole afectată de degradări

, 6 știri, 14 vizualizări

O asociație care se ocupă de salvarea unor monumente istorice din țară, susținută de Prințul Charles, a început lucrări la o biserică din lemn din județul Arad, veche de două secole, dar degradată din cauza acoperișului distrus prin care ploua, folosind la lucrări o "ambulanță a monumentelor" și numeroși voluntari.

Lucrările se desfășoară la o biserică din lemn din satul Luncșoara, construită în 1825 pe o fundație de piatră brută, având pereții din bârne masive și șarpantă din lemn cu învelitoare de șindrilă. În ultimii ani, acoperișul vechi a fost însă distrus de intemperii, iar în biserică a plouat, astfel că imobilul a suferit degradări.

Unul dintre coordonatorii proiectului, Eugen Vaida, a declarat, pentru AGERPRES, că lucrările se desfășoară cu voluntari, prin intermediul Asociației "Monumentum", care derulează proiectul "Ambulanța pentru monumente".