Augustin Lazăr solicită daune morale de 1 leu Ministerului Justiției3Foto© stirileprotv.ro

Augustin Lazăr solicită daune morale de 1 leu Ministerului Justiției

, 18 știri, 10 vizualizări

Augustin Lazăr solicită daune morale de 1 leu și obligarea Ministerului Justiției de a publica pe site-ul propriu un comunicat în care să își ceară scuze public pentru ceea ce scrie în raportul privind activitatea sa managerială, potrivit unei acțiuni depuse, marți, la Curtea de Apel (CA) Alba Iulia.

Totodată, ca urmare a publicării decretului privind eliberarea, începând cu 27 aprilie, din funcția de procuror general ca urmare a pensionării, avocatul lui Augustin Lazăr, Ovidiu Podaru, a apreciat, la termenul de marți, că cererea de suspendare a procedurii de revocare, acțiune demarată de ministrul Justiției în octombrie anul trecut, a rămas fără obiect.

"S-a publicat vineri în Monitorul Oficial decretul de eliberare din funcție a domnului procuror general, ca urmare a pensionării și, prin urmare, cererea de suspendare a rămas fără obiect, în sensul că nu mai avem ce să suspendăm. Dacă domnul președinte Iohannis a emis decretul de eliberare din funcție, nu mai are cum să-l emită pe ăla de revocare din funcție, ca urmare a propunerii", a explicat, la finalul ședinței de judecată, avocatul lui Lazăr.