Autoturism căutat de autoritățile din Norvegia, descoperit în Iași4Foto© stirileprotv.ro

Autoturism căutat de autoritățile din Norvegia, descoperit în Iași

, 5 știri, 23 vizualizări

Echipele din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Iași au descoperit și indisponibilizat un autoturism marca TESLA, care figura ca fiind căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Norvegia. În data de 15 ianuarie, în jurul orei 9:00, polițiștii de frontieră au observat, pe raza municipiului Iași, un autoturism marca TESLA, condus de un cetățean român, în vârstă de 40 de ani, cu numere de înmatriculare norvegiene.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că autoturismul figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Norvegia, în luna octombrie a anului trecut”, au declarat reprezentanții InspectoratuluI Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.

„În cauză, mașina în valoare de aproximativ 286.800 de lei a fost indisponibilizată la sediul instituției, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăinuire și abuz de încredere, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun”, au mai declarat reprezentanții ITPF Iași.