Avocatul Poporului reacționează după opt petiții pe Codul Administrativ3Foto© romaniatv.net

Avocatul Poporului reacționează după opt petiții pe Codul Administrativ

, 7 știri, 11 vizualizări

Avocatul Poporului a anunțat, vineri, că a primit 10 petiții având ca obiect sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.

”Avocatul Poporului a primit, până în prezent, un număr de zece petiții, atât de la persoane fizice cât și de la persoane juridice, având ca obiect sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Avocatul Poporului examineaza constituționalitatea actului normativ criticat, din perspectiva rolului său constituțional de apărător al drepturilor și libertăților persoanelor”, a transmis, vineri, Avocatul Poporului, potrivit News.ro.

Sursa citată a precizat că analiza presupune parcurgerea unui act normativ complex (638 de articole prin care sunt aduse modificări consistente cadrului legal) și identificarea eventualelor vicii de constituționalitate prin raportare la legislația incidentă asupra căreia operează modificări actul normativ.